Duminica Pogorarii Duhului Sfant, Cincizecimea sau Dum. Rusaliilor
Evenimentul Pogorarii Duhului Sfant peste Sfintii Apostoli petrecut in cea de-a cincizecea zi dupa Inviere – este istorisit in cartea Faptele Apostolilor (cap. 2), unde se spune ca “tuturor apostolilor li s-a inpartasit Duhul Sfant in chip de limbi ca de foc…”
Sarbatoarea se mai numeste si Cincizecimea intrucat evenimentul Pogorarii Duhului Sfant s-a petrecut la 50 de zile dupa Inviere si in Ziua Cincizecimii iudaice, in care se amintea de primirea legii pe muntele Sinai.
Numele de Rusalii vine de la Rosalia, sărbătoare romană a rozelor (trandafirilor), pe care s-a grefat sărbătoarea creştină a Cincizecimii.
Cincizecimea este sărbătoa- rea întemeierii Bisericii creştine prin botezul primelor 3000 de suflete ce au alcătuit nucleul Bisericii de mai târziu.
Noua Comunitate mesianică este deschisă tuturor popoarelor. Divizarea naţiilor la Turnul Babel (Fac. 11, 1-9) îşi găseşte antiteza prin lucrarea Duhului Sfânt care readună toate popoarele în Iisus Hristos.
Cincizecimea este şi taina mântuirii şi întemeierea împărăţiei lui Dumnezeu pe pamant, intrucat Biserica devine, ea insasi, a anticamera a acestei imparatii.
Duhul Sfânt este prezent în toată creaţia, dar în Biserică lucrarea lui are un caracter special, fiindcă doar aici sfinţeşte, transfigurează şi îndumnezeieşte pe om şi creaţia, începând cu Cincizecimea.
Biserica nu se confundă cu împărăţia lui Dumnezeu, întrucât are două laturi: una divină, desăvârşită, şi alta umană, care trebuie sfinţită.
Cum lucrează Duhul Sfânt în lume, prin intermediul Bisericii?
Biserica nu este o simplă instituţie umană din lumea aceasta, înfiinţată prin acordul mai multor oameni, cum se înfiinţează o societa- te, o asociaţie sau un club, ci Biserica este întemeiată din iniţiativa şi prin lucrarea lui Dumnezeu pentru mântuirea oamenilor, pentru ca viaţa dumnezeiască să fie împărtăşită oamenilor prin harul Preasfintei Treimi.
În acest sens, Biserica trăieşte din harul Domnului nostru Iisus Hristos prin care se arată dragostea lui Dumnezeu-Tatăl şi împărtăşirea Sfântului Duh, cum se vede din binecuvântarea pe care Sfântul Apostol Pavel o adresează creştinilor din Corint (II Cor. 13, 13). Această viaţă sfântă, în acelaşi timp dumnezeiască şi omenească, a Mântuitorului nostru Iisus Hristos este temelia vietii Bisericii.
Dincolo de programe pastorale, de organizarea activităţii misionare şi social-filantropice a Bisericii, dincolo de tot ceea ce este instituţie, esenţială şi primordială în viaţa Bisericii este legătura vie şi sfinţitoare a oamenilor cu Dumnezeu- Tatăl, descoperită lor de Mântuitorul Iisus Hristos şi realizată prin Duhul Sfânt.
În Biserică, Sfântul Duh se împărtăşeşte credincioşilor prin Sf. Taine, prin intermediul ierarhiei bisericeşti sacramentale. Prin Taine, Duhul Sfânt poate lucra (prin mijlocirea spiritului uman), nu numai asupra omului, ci şi asupra materiei cosmice în general, căci, aşa cum am afirmat, scopul final al Bisericii este îndumnezeirea omului si a intregii creatii.
Sfântul Duh face legătura între Sfânta Treime şi credincioşi, prin mijlocirea energiilor necreate ce iradiază din fiinţa divină (harul divin necreat).
Lucrarea de sfinţire şi de sfinţenie se adresează fiecărui creştin în parte, căci el poartă premiza sfinţeniei în el însuşi, atât prin chipul divin, după care a fost creat, cât şi prin sfintele taine ale botezului, mirungerii şi euharistiei cu care a fost împărtăşit atunci când a devenit membru deplin al Bisericii lui Hristos, cea una, sfântă, sobornicească şi apostolică.
Sfinţii Părinţi ne spun că omul a fost creat după chipul lui Dumnezeu spre o nesfârşită asemănare cu Creatorul său, şi tot ei ne încredinţea- ză că de la Cincizecime şi până la Parusie ne aflăm în cea de-a opta zi a creaţiei, ziua sfinţeniei, a transfigurării sau a îndumnezeirii omului prin puterea şi lucrarea Duhului Sfânt.
Cum lucreaza Duhul Sfant, prin Biserica, in viata fiecarui neam?
Evanghelia lui Hristos, a împărăţiei iubirii lui Dumnezeu a fost ascultată, trăită şi transmisă de-a lungul veacurilor mai ales de către Sfinţii lui Dumnezeu din fiecare neam (Mt.28,19;Mc.8,12;Col.1,26;FA.10,35).
Dacă în prima duminică după Rusalii serbăm comuniunea tuturor sfinţilor înscrişi în calendarul Bisericii (Duminica Tuturor Sfinţilor), în cea de- a doua duminică serbăm comuniunea sfinţilor din fiecare neam în parte, (Duminica Sfinţilor Români – 22 iunie).
Prin sfinţii noştri străromâni şi români, cunoscuţi şi necunoscuţi pe nume, Crucea lui Hristos Cel Răstignit şi Înviat a devenit lumina botezului şi vieţii poporului român.
Credinţa creştină a poporului nostru, născută şi cultivată prin predica Sfântului Apostol Andrei şi prin lucrarea misionarilor creştini, vorbitori de limbă greacă şi latină, a rodit duhovniceşte de-a lungul a două milenii în cultura română creştină, dar mai ales în mulţimea sfinţilor martiri, a sfinţilor cuvioşi din mănăstiri, schituri şi sihăstrii, în mulţimea sfinţilor ierarhi pastori de ieparhii, a domnilor sfinti aparatori ai patriei si ai credintei, in multimea preotilor, precum si in multimea sfintilor mireni cunoscuti si necunoscuti pe nume, care au postit mult şi s-au rugat constant, au mărturisit credinţa în vremuri grele, au construit biserici şi mănăstiri, au născut, crescut şi educat copii în iubirea lui Hristos şi în iubirea de Biserică şi Neam. Ei sunt adevărate conştiinţe ale Neamului (Mt. 19,28).
Astăzi, prin sfinţii români, poporul nostru are mai mulţi mijlocitori în faţa Preasfintei Treimi, ca el să-şi păstreze credinţa ortodoxă, să transmită generaţiilor tinere adevărata credinţă, singura prin care primim mântuirea, şi să-şi înalţe demnitatea sa ca neam purtător de Cruce şi Înviere în istorie. Să-I mulţumim lui Dumnezeu pentru darurile Duhului Sfânt revărsate în sfinţii poporului nostru, daruri pe care ei le-au cultivat, ca un îndemn la sfinţenie pentru noi toţi, prin credinţă şi nevoinţă, prin rugăciune şi fapte bune, spre slava Preasfintei Treimi şi spre a noastră mântuire. Amin!
Părintele Adrian