CINSTIREA SFINTILOR


Domnul Hristos s-a intrupat, ne-a invatat si s-a jertfit pentru noi, spre a ne izbavi de pacat. Insa, pentru ca mantuirea noastra sa fie asigurata si dupa plecarea Sa dintre noi, prin Inaltarea la cer, El a infiintat Biserica Sa (Matei XVI, 18; Fapte XX, 28) spre a ne distribui prin ea harul mantuitor. Din Biserica fac parte toti cei care cred si se boteaza in El si-l urmeza dreapta credinta.

Mantuitorul continua sa conduca Biserica in chip nevazut, pentru ce El este capul ei (Efeseni I, 22-23; Coloseni I, 18), iar crestinii madularele trupului Lui. Acestia stau intr-o strinsa legatura cu Mintitorul, cit si intre ei. Caci toti crestinii care formeza Biserica stau intr-o strinsa legatura nu numai intre ei, cei vii, ci si cu cei morti. Toti formeza o comuniune vie ca un organism (Romani XIV, 8-9) si toti se ajuta intre ei. Chiar cei vii (biserica luptatoare) comunica si se ajuta cu cei morti (biserica triumfatoare) prin rugaciune. Cei vii se roaga pentru iertarea pacatelor celor morti, iar cei morti, cei bine placuti lui Dumnezeu - sfintii -se roaga, mijlocesc la Mantuitorul pentru cei vii.

Din aceasta strinsa comuniune intre biserica luptatoare si cea triumfatoare si intre capul ei (Mantuitorul Hristos) avem cinstirea sfintilor.

Sfintii sint acei oameni alesi si bineplacuti lui Dumnezeu pentru ca s-au consacrat intru totul slujirii Lui. La inceput, in Noul Testament, toti cei botezati in Hristos, toti crestinii erau numit sfinti. Mai tirziu, denumirea de sfint s-a restrins numai la martiri intii, apoi a trecut la apostoli, prooroci, cuviosi, mari invatatori. Totusi un numar restrins ce au dus o viata virtuoasa si de desavirsire aproape de mucenicie erau socotiti sfinti.

Din motivele aratate, crestinii ii cinstesc pe sfinti si le inalta rugaciuni. Insa, inchinarea, rugaciunea, are doua forme: a) inchinarea sau rugaciunea catre Dumnezeu: <<Domnului Dumnezeului tau sa te inchini>> (Matei IV, 10); este o inchinare desavirsita, absoluta (latrie) si b) inchinarea sau cinstirea sfintilor este o inchinare relativa pe care o adresam sfintilor numita dulie, pentru ca ei sint fiinte marginite ca si noi. Gestul este acelasi: cind ne inchinam lui Dumnezeu si cind ne rugam sfintilor, dar sentimentul interior este altul.

Si Mantuitorul Hristos a facut deosebire intre inchinarea la Dumnezeu (Ioan IV, 21) si inchinarea marginita - care I s-a adus imparatului de catre datornicul caruia I se iertase datoria (Matei XVIII, 26).

In Biserica, noi cinstim pe sfinti pentru ca acestia au colaborat cu Dumnezeu prin harul Lui si s-au invrednicit de o viata virtuoasa.

Cinstind pe sfinti, cinstim indirect pe Dumnezeu: <<Cine va primeste pe voi, pe Mine Ma primeste si cine Ma primeste pe Mine, primeste pe Cel Care M-a trimis pe Mine>> (Matei X, 40). Sfintii sint numiti prieteni ai lui Dumnezeu <<Voi sunteti prietenii Mei, daca faceti ceea ce va poruncesc>> (Ioan XV, 14; Iacov II, 23), si casnicii Lui: <<Deci dar nu mai sunteti straini si locuitori vremelnici, ci sinteti impreuna cu sfintii si casnici ai lui Dumnezeu>> (Efeseni II, 19); sint numiti judecatori ai lumii: <<Oare nu stiti ca sfintii vor judeca lumea?>> (I Corinteni VI, 2); si in alt loc: <<Adevarat zic voua ca voi cei care Mi-ati urmat Mie, la nasterea din nou a lumii cind Fiul Omului va sedea pe tronul slavei Sale, veti sedea si voi pe douasprezece tronuri, judecind cele douasprezece seminitii ale lui Israel>> (Matei XIX, 28).

In al doilea rind, cinstim pe sfinti si-I invocam in rugaciunile noastre spre a ruga pe Domnul Hristos pentru pacatele si necazurile noastre. O facem aceasta pentru ca ei inca in viata fiind s-au rugat pentru semenii lor. Astfel, Sfintul Pavel, in multe din epistolele sale marturiseste ca se roaga pentru crestinii din comunitatile infiintate de el: <<Caci totdeauna, spunea el, in toate rugaciunile mele, ma rog pentru voi toti cu bucurie>> (Filipeni I, 4; I Tesaloniceni I, 2-3; II Tesaloniceni I, 11; II Tesaloniceni I, 11; II Timotei I, 3).

Sfintii pot sa raspunda rugaciunilor noastre, caci inca din aceasta viata stiau gindurile si nevoile oamenilor si faceau minuni pentru a-I ajuta. Sfintul Petru si Pavel au savirsit astfel de minuni, inviind chiar pe unii morti. Sfintul Petru a pedepsit pe Anania si Safira, pentru ginduri mincinoase (Fapte V, 2-11), a inviat pe Tavita (Fapte IX, 40). Iar Sfintul Pavel a inviat pe Eutihie (Fapte XX, 9-11).

Sfintii, dupa moarte duc o viata constienta si chiar de acolo cunosc nevoile si necazurile noastre. Avraam, din pilda bogatului nemilostiv si a saracului Lazar, stia ca fratii bogatului aveau datoria sa asculte pe Moise si pe prooroci si ca nu se vor schimba chiar la invierea unui mort: <<Daca nu asculta de Moise si de prooroci, nu vor crede nici daca ar invia cineva din morti>> (Luca XVI, 31).

Viata sfintilor, dupa moarte este asemanatoare cu cea a ingerilor (Luca XX, 36), ca si dragostea lor pentru semeni: <<Zic voua, asa se face bucurie ingerilor lui Dumnezeu pentru un pacatos care se pocaieste>> (Luca XV, 10).

De asemenea, ei au posibilitatea de a mijloci pentru noi la Dumnezeu pentru mantuirea noastra, iar Parintele ceresc primeste rugaciunile lor. <<Si cand a luat cartea, cele patru fiinte si cei douazeci si patru de batrini au cazut inaintatea mielului, avand fiecare alauta si cupe de aur, pline cu tamiie, care sint rugaciunile sfintilor>> (Apocalipsa V, 8; VIII, 3-4) <<va rugati unul pentru altul, ca sa va vindecati, ca mult poate rugaciunea staruitoare a dreptului>>(Iacov V, 16).

Sfintul Petru a fagaduit crestinilor ca dupa plecarea sa dintre ei se va ruga pentru ei: <<Fiindca stiu ca degraba voi lepada cortul acesta... dar ma voi nevoi ca sa puteti in orice timp, dupa plecarea mea, sa tineti minte aceste lucruri>> (II Petru I, 14-15).

De altfel si in Vechiul Testament sint cazuri unde cei drepti intervin la Dumnezeu, rugindu-se pentru necazurile semenilor lor. Astfel Avraam se roaga la Dumnezeu si vindeca pe Abimelec si sotia lui si roabele lui (Facere XX, 17-18). De asemenea si dreptii si profetii adormiti ai Vechiului Testament se roaga pentru semeni. Este cazul arhiereului Onia si profetului Ieremia care se roaga pentru poporul lui Israel si sfinta lor cetate, Ierusalim (II Macabei XV, 14-15).

Sfintii sint cinstiti si pentru faptul ca ei servesc ca exemple de viata crestinilor de totdeauna: <<Aduceti-va aminte de mai-marii vostri, care v-au grait voua cuvintul lui Dumnezeu; priviti cu luare aminte cum si-au incheiat viata si le urmati credinta>> (Evrei XIII, 7).

Pentru toate motivele aratate, Biserica cinsteste pe sfinti. De altfel, ei au fost cinstiti atit in Vechiul Testament, cit si in Noul Testament. Astfel, Iosua s-a prosternat in fata ingerului Domnului (Iosua V, 14-15); Ilie si Elisei au fost venerati (III Regi XVIII, 7; IV Regi IV, 37). De asemenea, Sfintul Pavel a fost cinstit de temnicerul din Filipi (Fapte XVI, 29). Deci si in Vechiul si in Noul Testament avem cazuri concrete de cinstire a sfintilor, desi abia in Noul Testament avem cazuri de adevarati sfinti, iar Mantuitorul Hristos ne arata ca ei trebuie cinstiti (Matei X, 40).

Biserica, precum s-a amintit, dintru inceputurile ei a cinstit pe sfinti si I-a invocat in rugaciunile ei, I-a sarbatorit si pomenit prin laude si cintari proslavindu-le virtutiile si dindu-I de exemplu spre urmare crestinilor. Toti Sfintii Parinti, incepind cu Sfintul Iustin Martirul si Atenagora, Sfintul Vasile cel Mare si Ioan Gura de Aur, Sfintul Ambrozie si Sfintul Ioan Damaschin impreuna cu toata traditia bisericeasca arata temeinicia cinstirii sfintilor. Ea a fost confirmata si de sinoadele: al saptelea ecumenic (787) ca si de sinoadele Bisericii ortodoxe de la Iasi (1642) si de la Ierusalim (1672).

Totusi, sint unii crestini care nu sint de acord cu cinstirea sau cultul sfintilor. Ei afirma ca inaltind rugaciuni catre sfinti, calcam porunca I-a din Decalog, care spune: <<Sa nu ai alti dumnezei afara de Mine>> (Iesire XX, 3; Matei IV, 10).

Insa, am amintit, Biserica si crestinii luminati fac deosebire intre inchinarea la Dumnezeu, numita latrie, inchinare absoluta si cinstirea sfintilor, inchinare relativa, ca unor fiinte omenesti, ca niste creaturi ale lui Dumnezeu si alesi ai Sai. Ei socotesc pe singurul Dumnezeu ca Parinte si Tata al tuturor, iar pe sfinti ca prieteni ai Lui, cinstindu-I ca atare si scotind ca inaltind rugaciune catre ei, cinstesc pe Dumnezeu. Nimeni dintre crestini nu confunda pe sfinti sau ingeri cu Dumnezeu, asa cum erau socotiti idolii.

Se mai spune tot de acei crestini, zelosi pentru adorarea singurului Dumnezeu, ca rugaciunile noastre adresate sfintilor pentru mijlocire catre Dumnezeu sint ineficiente, nu pot sa aiba rezultat, pentru ca sint gresit adresate. Sfintii nu au puterea de a mijloci pentru aomeni la Dumnezeu, caci acest rol ii are singur Domnul Hristos. Astfel, Scriptura spune: <<Caci unul este Dumnezeu, unul este si Mijlocitorul intre Dumnezeu si oameni: Omul Hristos Iisus>> (I Timotei II, 5; Ioan II, 1; sau Romani VIII, 34): <<Cine este Cel care osindeste? Hristos, Cel care a murit si mai ales Cel care a inviat, care este de-a drepta lui Dumnezeu, care se si roaga pentru noi!>>.

Raspunsul la aceasta intimpinare il gasim tot in Sfinta Scriptura exact la acelasi capitol din aceeasi epistola a Sfintului Pave, I Timotei: <<Va indemn, deci, ianinte de toate, sa faceti cereri, rugaciuni, mijlociri pentru toti oamenii>> (I Timotei II, 1). Aceste cuvinte sint adresate crestinilor. Deci si ei pot face rugaciuni, care sint mijlociri catre Dumnezeu.

Mijlocirea este de doua feluri: mijlocirea catre Dumnezeu adusa Mantuitorul care prin jertfa Sa ne-a impacat cu Dumnezeu, numita mantuire obiectiva, adusa pentru toti oamenii; si insusirea meritelor mantuitoare de catre fiecare individ in parte, prin credinta, evlavie si fapte bune, numita mantuire subiectiva. Ea se insuseste prin botez si efort personal Mantuirea obiectiva a efectuat-o numai Mantuitorul; in mantuirea subiectiva noi cerem ajutor sfintilor sa ne ajute prin rugaciunile lor catre Dumnezeu. Despre aceasta ne spune si Sfintul Iacov: <<Rugati-va unul pentru altul, ca sa va vindecati, ca mult poate rugaciunea staruitoare a dreptului>> (Iacov V, 16). Apostolii se rugau si mijloceau totdeuna pentru credinciosi: <<Pentru aceasta ne rugam pururea pentru voi...>> (II Tisaloniceni 1, 11; Filipeni I, 3-4; Fapte VII, 59-60). Chiar si in Vechiul Testament se mijlocea pentru semeni de catre cei drepti: Avraam s-a rugat pentru Abimelech (Facere XX, 17). Moise pentru popor (Iesire XXXXII, 11).

Deci, pentru mantuirea subiectiva pentru ajutor in desavirsirea noastra personala si a semenilor nostri, cerem mijlocirea sfintilor.

Tot despre aceasta mijlocire a sfintilor catre Dumnezeu se mai adauga ca sfintii nu fac mijlociri catre Parintele ceresc, caci nu vor. Dovada avem pe Avraam, din pilda bogatului nemilostiv si a saracului Lazar (Luca XVI, 25-31), care a refuzat sa ajute pe bogat si sa-l miluiasca pe el, iar daca nu sa-l trimita pe saracul Lazar la fratii lui pentru a se indrepta, amintindu-le chinurile bogatului.

Trebuie insa sa amintim ca sfintii nu pot totdeauna sa intervina la Dumnezeu pentru toate pacatele noastre. Exista pacate grele, pacate de moarte pentru care sfintii nu pot mijloci la Dumnezeu. <<Daca vede cineva pe fratele sau pacatuind - pacat nu de moarte - sa se roage si Dumnezeu va da viata acelui frate>>. Este <<pacat de moarte>>, nu zic sa se roage pentru asa pacat>> (I Ioan V, 16). Aceste pacate de moarte sint mari nelegiuiri sau impietriri de inimi. Si Mantuitorul a spus in aceasta privinta: <<De aceea, va zic voua: orice hula se va ierta oamenilor, dar hula impotriva Duhului Sfint nu se va ierta ... nici in veacul acesta, nici in cel ce va sa fie>> (Matei XII, 31-32). Bogatul nemilostiv savirseste desigur, unul din aceste pacate grave, din care cauza Avraam nu a putut interveni la Dumnezeu pentru el. Noi nu putem sti, nu putem descifra ce fel de pacate au savirsit semenii nostri. De aceea, datori sintem sa intervenim la sfinti totdeauna pentru aproapele nostru, urmind ca ei sa intervina la Dumnezeu sau sa nu intervina, dupa caz.

In continuare, ni se mai imputa de anumiti crestini, ca noi pacatuim cerind mijlocirea sfintilor la Dumnezeu, ei fiind oameni ca si noi. Acesta o afirma Profetul Ieremia: <<Asa zice Domnul: Blestemat sa fie omul care se increde in om si isi face sprijin din trup omenesc si a carui inima se departeaza de Dumnezeu>> (Ieremia XVII, 5). Sau, precum spune Psalmistul: <<Nu va incredeti in cei puternici, in fiii oamenilor, in care nu este izbavire>> (Ps. CXLV, 3; CXVII, 8-9).

In aceste afirmatii ale Profetului Ieremia si ale Psalmistului este clar ca se vorbeste despre acei care uitind pe Dumnezeu isi pun toata nadejdea numai in domnii si tapinitorii pamintesti. Insa, crestinii care cheama in ajutor pe sfinti nu uita de Dumnezeu. Caci noi rugam pe sfinti sa intervina la Dumnezeu. Noi spunem, de exemplu: <<Sfinte, Nicolae, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi>>. Deci, in ultima instanta, rugam tot pe Dumnezeu, dar prin sfinti.

Prin inchinarea catre sfinti, ni se mai imputa, ca noi micsoram si injosim pe Dumnezeu. Caci El a spus prin prooroc: <<Eu sint Domnul si acesta este numele Meu. Nu voi da nimanui slava Mea si nici chipurilor cioplite cinstirea Mea>> (Isaia XLII, 8).

Dar se vede din citatul profetului Isaia ca aici este vorba despre interzicerea inchiarii la idoli. Despre sfintii Sai, Dumnezeu spune ca slava Sa, El o da lor: <<Si slava pe care Tu Mi-ai dat-o le-am dat-o lor>> (Ioan XVII, 22). Prin rugaciuni catre sfinti nu micsoram salva lui Dumnezeu, ci o preamarim.

Se mai afirma ca este imposibil de a sti pina la judecata generala, cine este sfint si merita o atare cinstire dinte muritori si deci nu I se poate nimanui adresa cereri si rugaciuni. Dar si aceasta motivare este falsa. Domnul Hristos, fiind pe pamint a promis Apostolilor Sai ca se vor bucura de o cinste deosebita. Cind Fiul Omului va sedea pe tronul slavei Sale veti sedea si voi pe douasprezece tronuri, judecind pe cele douasprezece semintii ale lui Israel>> (Matei XIX, 26). Deci, vor fi preslaviti, ceea ce ne indreptateste si pe noi sa-I cinstim ca sfinti. Sfintul Apostol Pavel ne aminteste cine va fi cinstit dintre vietuitorii Vechiului Testament, adica acei drepti care: au astupat gurile leilor, au stins puterea focului, s-au facut puternici in razboaie, au inviat mortii, au fost ucisi cu pietre (etc.) (Evrei XI, 33-35), evident prin credinta in Dumnezeu si pentru aceasta credinta.

Tot pentru acelasi motiv si dupa aceleasi criterii sint cinstiti si recrutati sfintii in Noul Testament. Adica pentru minunile savirsite in viata, pentru viata virtuoasa, pentru credinta sau martiriu pentru credinta toate au fost socotite de Biserca de atunci si de mai tirziu drept criterii de canonizare a sfintilor. In acest sens Biserica ce este calauzita de Duhul Sfint, a fost totdeauna foarte vigilenta si este ascultata de credinciosi pentru alegerea sa justa. Asadar, se poate sti cine poate fi socotit sfint si deci poate primi aceasta cinstire si lauda.

In sfirsit, se mai spune ca in general, cinstirea sfintilor si a ingerilor constituie o greseala, caci in diferite locuri din Sf. Scriptura sa arata ca ei insisi au oprit pe oameni sa faca aceasta. Astfel Sfintul Petru a oprit pe Corneliu sutasul sa I se inchine: <<Si cind a fost sa intre Petru, Corneliu, intimpinindu-I I s-a inchinat, cazind la picioarele lui. Iar Petru l-a ridicat, zicindu-I: <<Scoala-te, si eu sunt om>> (Fapte X, 26). Sfintul Pavel a oprit pe locuitorii din Listra sa-I aduca jertfa (Fapte XIV, 13-15), iar in Apocalipsa ingerul care I-a facut descoperirea Sfintului Ioan, nu I-a dat voie sa I se inchine: <<Si am cazut inaintea picioarelor lui, ca sa ma inchin lui. Iar el mi-a zis: Vezi sa nu faci aceasta! Sint impreuna-slujitor cu tine si cu fratii tati, care au marturia lui Iisus. Lui Dumnezeu inchina-te, caci marturia lui Iisus este Duhul proorociei>> (Apocalipsa XIX, 10; XXII, 8-9).

Insa, Sfintul Petru si Sfintul Pavel au respins inchinarea oamenilor sau sa li se aduca jertfa, pentru ca atit Corneliu, cit si locuitorii din Listra ii socoteau zei. Contextul in legatura cu Sfintul Pavel este clar: <<...zeii, asemanindu-se oamenilor, s-au coborit la noi. Si numeau pe Varna, Zeus, iar pe Pavel, Hermes...>> (Fapte XIV, 11-12).

In citatele din Apocalipsa ingerul respinge inchinarea Sfintului Ioan, caci acesta fiind in duh, in extaz, avind viziune era egal cu ingerul. Mai mult, Dumnezeu fiind de fata, ingerul refuza inchinarea Sfintului Ioan, care trebuia sa-si indrepte toata atentia spre Dumenzeu si nu spre inger, care era slujitorul lui Dumnezeu.

De aceea, cinstirea sfintilor practicata de Biserica Ortodoxa dintru inceput, bazata pe Sfinta Scriptura si traditia bisericeasca - care n-a fost amintita aici, din motive de metoda - este indreptatita.

Pr. Prof. C. Ioan,

"Indrumator pastoral", Arhiepiscopia Bucurestilor, 1981, pag. 69-73.

 

BIBLIOGRAFIE SELECTIVA

1. Prof. Teodor Popescu, Doctrina Bisericii Ortodoxe despre cultul sfintilor, <<Studii teologice>>, nr. 5-6, mai - iunie, 1951.
2. Pr. Gh. Iordachescu, Sfintii, ca obiect al cultului crestin-ortodox, in <<Studii teologice>>, nr. 9-10, 1958.
3. Pr. Al. N. Constantinescu, Despre adorarea lui Dumnezeu, venerarea si invocare ingerilor si sfintilor, in <<Glasul Biserici>, nr. 9-10, 1974.
4. Pr. Al. N. Constantinescu, Invatatura Bisericii ortodoxe despre sfinti, in <<Glasul Bisericii>>, nr. 4-5, 1954.
5. Pr. D. Belu, Cinstirea sfintilor, in <<Mitropolia Moldovei>>, nr. 1-2, 1970.
6. Pr. Victor Moise, Cultul sfintilor, in <<Mitropolia Moldovei>>, nr. 7-8, 1974.